INTRINSÉC, -Ă, intrinseci, -ce, adj. Care constituie partea lăuntrică, proprie și esențială a unui lucru; care există prin sine însuși (independent de relațiile sale cu alt lucru). – Din fr. intrinsèque, lat. intrinsecus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
INTRINSÉC, -Ă adj. 1. Care constituie partea lăuntrică, esențială, a unui lucru. ◊ Valoare intrinsecă = valoare pe care o are un lucru în chip absolut, prin el însuși. 2. (Fiz.; despre semiconductoare) A cărui conducție electrică nu este condiționată de existența impurităților. [< fr. intrinsèque, cf. lat. intrinsecus].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
INTRINSÉC, -Ă adj. 1. care constituie partea lăuntrică, esența unui lucru; imanent. ♦ valoare ~ă = valoarea pe care o are un lucru în chip absolut, prin el însuși. 2. (anat.; despre mușchi) în interiorul unui organ. 3. (despre semiconductoare) care nu conține impurități. (< fr. intrinsèque, lat. intrinsecus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
INTRINSÉC adj. v. imanent.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Intrinsec ≠ extrinsec
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
intrinséc adj. m., pl. intrinséci; f. sg. intrinsécă, pl. intrinséce
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
INTRINSÉC ~că (~ci, ~ce) Care se conține în însăși natura sau esența unui lucru sau fenomen; existent prin însăși natura sau esența unui lucru sau fenomen; imanent. [Sil. in-trin-] /<fr. intrinséque, lat. intrinsecus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink