INVITAȚIÚNE s. f. v. invitație.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
INVITAȚIÚNE s.f. v. invitație.
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
INVITÁȚIE, invitații, s. f. Faptul de a invita sau de a fi invitat; chemare; convocare; poftire. ♦ (Concr.) Document special tipărit, bilet sau scrisoare scurtă prin care cineva este invitat undeva. [Var.: invitațiúne s. f.] – Din fr. invitation, lat. invitatio.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
INVITÁȚIE ~i f. 1) Acțiunea de a invita pe cineva sau de a fi invitat undeva; poftire. 2) Bilet sau scrisoare prin care cineva este invitat undeva. [G.-D. invitației; Sil. -ți-e] /<fr. invitation, lat. invitatio, ~onis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
INVITÁȚIE s.f. 1. Faptul de a invita; invitare, poftire, chemare. 2. Comunicare, scrisoare, document prin care se face o invitare formală, cineva fiind invitat undeva. [Gen. -iei, var. invitațiune s.f. / cf. fr. invitation, lat. invitatio].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
INVITÁȚIE s. 1. v. chemare. 2. invitare, solicitare, (înv.) poftă. (A dat curs ~ei primite.) 3. îmbiere, poftire, (rar) îmbială. (~ții reciproce la ...) 4. chemare, convocare, invitare. (~ lor la direcție.) 5. v. citare. 6. v. somație.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
invitáție s. f. (sil. -ți-e), art. invitáția (sil. -ți-a), g.-d. art. invitáției; pl. invitáții, art. invitáțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink