IRIZAȚIÚNE s. f. v. irizație.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
IRIZAȚIÚNE s.f. v. irizație.
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
IRIZÁȚIE, irizații, s. f. Colorație similară curcubeului, apărută în urma unui proces de interferență a luminii albe prin straturi transparente subțiri. [Var.: irizațiúne s. f.] – Din fr. irisation.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
IRIZÁȚIE ~i f. Fascicul de culori variate ce apare pe anumite suprafețe (pe cristale, scoici etc.) datorită interferenței luminii. [G.-D. irizației; Sil. -ți-e] /<fr. irisation
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
IRIZÁȚIE s.f. Irizare. ♦ Ansamblu de culori și de nuanțe variabile pe care le reflectă unele cristale prin interferență; descompunerea luminii albe prin difracție, dispersie sau interferență. [Gen. iei, var. irizațiune s.f. / < fr. irisation].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
IRIZÁȚIE s. (FIZ.) irizare. (Admiră ~iile cristalului.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
irizáție s. f. (sil. -ți-e), art. irizáția (sil. -ți-a), g.-d. art. irizáției; pl. irizáții, art. irizáțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink