ISCĂLITÚRĂ, iscălituri, s. f. Numele unei persoane scris de ea însăși pe un act oficial, pe o scrisoare, pe o chitanță etc. (pentru a le certifica); semnătură; p. ext. felul cum iscălește cineva. – Iscăli + suf. -tură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ISCĂLITÚRĂ s. semnătură, (livr.) apostilă, (înv. și reg.) subscriere, (înv.) subscripție, subsemnă-tură, (rusism înv.) podpiscă. (~ de pe un document.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
iscălitúră s. f., g.-d. art. iscălitúrii; pl. iscălitúri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ISCĂLITÚRĂ ~i f. Numele de familie al unei persoane (uneori cu inițiala prenumelui, eventual și a patronimicului) scris de ea însăși pe un document sau la sfârșitul unui text (scrisoare, articol etc.) pentru a confirma exactitatea, sinceritatea celor relatate sau pentru a-și asuma o anumită responsabilitate; semnătură. /a iscăli + suf. ~Itura
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink