ISNÁF, (1) isnafuri, s. n., (2) isnafi, s. m. (Înv.) 1. S. n. Breaslă, corporație. 2. S. m. Breslaș, meseriaș. – Din tc. esnaf.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ISNÁF s. v. breaslă, breslaș, corporație, tagmă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
isnáf (-furi), s. n. – Breaslă, corporație. – Var. iznaf, esnaf. Mr. isnafe. Tc. esnaf, din arab. sinf „clasă” (Șeineanu, II, 230; Byck-Graur 35), cf. bg. esnaf. Sec. XVIII, înv.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
isnáf (breslaș) s. m., pl. isnáfi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
isnáf (breaslă) s. n., pl. isnáfuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ISNÁF1 ~uri n. înv. Asociație de muncitori cu aceeași meserie (organizați în vederea apărării intereselor); breaslă. /<turc. esnaf
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ISNÁF2 ~i m. înv. Membru al unei asociații de muncitori cu aceeași meserie; breslaș. /<turc. esnaf
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink