IÚREȘ, iureșuri, s. n. Asalt, năvală, atac; mers impetuos; fugă, goană. [Var.: (reg.) iúrăș, (înv.) iúruș s. n.] – Din tc. yürügüș.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
IÚREȘ s. v. asalt.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
iúreș (iúreșuri), s. n. – Asalt, năvală, goană. – Var. iuruș. Mr. iurușe, megl. iruși. Tc. yürü(yü)ș (Roesler 593; Cihac, II, 588; Pascu, Beitragë, 52), cf. bg. juruš, sb. juriš, ngr. γιουρούσι. – Der. iuruși, vb. (a invada, a asalta).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
iúreș s. n., pl. iúreșuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
IÚREȘ ~uri n. 1) Act violent și furtunos; năvală; atac; asalt. 2) Mers iute; goană. /<turc. yürügüș
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink