IZ, izuri, s. n. Miros deosebit, specific, aromă particulară. ♦ Spec. Miros (și gust) neplăcut. – Din magh. íz.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
IZ s. (reg.) șmag. (Mâncarea a căpătat ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
iz (ízuri), s. n. – Miros și gust particular. Mag. iz (Cihac, II, 509; Tiktin; DAR), sau mai probabil tc. iz „urmă” (Bogrea, Dacor., IV, 826). – Der. izi, vb. (a mirosi).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
iz s. n., pl. ízuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
IZ ~uri n. Miros (sau gust) specific, de obicei neplăcut. ~ de mucegai. /<ung. íz
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink