JIND s. n. Dorință adâncă, poftă (de ceva greu de obținut). ◊ Loc. adv. Cu jind = cu ardoare, plin de dorință. ◊ Loc. vb. A duce jind(ul) = a duce dorul de ceva..., a jindui (1), a tânji după.... – Din jindui (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
JIND n. Dorință puternică de a avea ceva greu de obținut; râvnire. ◊ A privi (sau a se uita) cu ~ a privi (sau a se uita) la ceva cu dorință mare și regret. /v. a jindui
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
JIND s. jinduire, poftă. (Se uită cu ~ la ...)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
jind (-duri), s. n. – Dorință adîncă, poftă. Sl. *žęždĭ, žęžda „sete” cu disimilarea ž...ž. Se consideră în general că este vorba de un postverbal de la jindui, vb. (a dori, a-i fi dor, a pofti, a avea chef), care ar reprezenta un sl. *žędovati, der. de la žędati „a dori” (Cihac, II, 159; Conev 88; Byhan 341; DAR), care de asemenea pare posibil. – Der. jinduitor, adj. (rîvnitor, însetat); jinduială, s. f. (chef, privațiune; dorință neîmplinită).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
jind s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink