JITÁR, jitari, s. m. (Reg.) Persoană angajată să păzească semănăturile. – Din bg., scr. žitar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
JITÁR s. v. pândar.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
jitár (jitári), s. m. – Persoană angajată să păzească semănăturile. Sl. (bg., rus.) žitarĭ, din sl. žito „grîu” (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Miklosich, Lexicon, 198; Cihac, II, 160; Conev 68). – Der. jităreasă, s. f. (nevastă de jitar); jitărie, s. f. (locuința jitarului; impozit); jitărit, s. n. (consum, drept); jitniță (var. jigniță), s. f. (hambar), din sl. žitĭnica, cf. bg., rus. žitnica (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Cihac, II, 160; Conev 81); jitnicer (var. jignicer), s. m. (înv., dregător care avea grijă de magaziile cu grîne ale armatei sau ale curții domnești); jitnicereasă (var. jitniceroaie), s. f. (nevastă de jitnicer). Jetui, vb. refl. (Trans., a se umfla, a se ghiftui), pus în legătură de Drăganu, Dacor., IX, 209, cu cuvintele precedente, pare mai curînd o var. de la ghftui, ca jilău față de gealău sau jirav față de ghirav, firav.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
jitár s. m., pl. jitári
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
JITÁR ~i m. înv. Paznic la semănăturile din câmp; pândar. /<bulg., sb. žitar
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink