JOIMĂRÍȚĂ, joimărițe, s. f. Ființă imaginară cu înfățișare de femeie respingătoare, despre care se credea în popor că pedepsește, în noaptea care precedă Joia Mare, pe fetele și femeile tinere leneșe la tors sau la dărăcit. ◊ Fig. (Pop.) Femeie foarte urâtă. – Joi + mare + suf. -iță.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
JOIMĂRÍȚĂ s. v. bufniță, buhă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
joimăríță1 s.f. (pop.) 1. ființă mitologică având înfățișarea unei femei urăte și spurcate, cu cap mare și cu părul despletit, cu dinții mari și rânjiți; muma-pădurii, sperietoare, ciuhă. 2. obicei țărănesc legat de ziua de joi (flăcăii controlează fetele dacă au tors lâna și inul până joi; dacă nu, ei percep o taxă în ouă, pentru a nu da foc lânii și inului netors). 3. buhă, bufniță. 4. (fig.) fată bătrână.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
joimăríță2, joimăríțe, s.f. (înv.) soția joimirului.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
joimăríță s. f., g.-d. art. joimăríței; pl. joimăríțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
JOIMĂRÍȚĂ ~e f. folc. Personaj fantastic, imaginat în chip de femeie rea și urâtă, care în noaptea ce precedă joia mare pedepsește fetele și femeile tinere leneșe la tors sau la dărăcit. /joi + mare + suf. ~iță
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink