Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
JUPÁN, jupani, s. m. Titlu dat în evul mediu, în țările române, celor mai de seamă boieri și dregători; persoană care avea acest titlu. – Din sl. županŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
jupán s. m., pl. jupáni
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
jupấn s. m., pl. jupấni
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
JUPẤN, jupâni, s. m. 1. Titlu de politețe dat în țările române persoanelor care ocupau anumite demnități sau funcții înalte. ♦ Titlu de politețe dat unei persoane, echivalând cu „domn”, „cucon”. 2. Patron, stăpân (considerat în raport cu angajații săi). – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
JUPÁN ~i m. (în evul mediu în Țara Românească și în Moldova) 1) Titlu acordat celor mai de seamă boieri și dregători. 2) Persoană care avea acest titlu. /<sl. županu
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
JUPÂN ~i m. înv. 1) (folosit ca termen de adresare politicoasă față de persoane care dețin o anumită demnitate sau funcție) Reprezentant al claselor avute. 2) Proprietar al unei întreprinderi considerat în raport cu salariații săi; patron. /Orig. nec.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
JUPÂN s. v. patron, stăpân.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
jupîn (jupîni), s. m.1. Domn; titlu onorific ce se dădea la început marilor dregători cîtă vreme erau în funcție, și apoi, prin extindere, tuturor boierilor. – 2. Domn, titlu de reverență în general. – Var. (Mold., înv.) giupîn. Origine incertă. Se consideră în general că reprezintă sl. županŭ „stăpîn al unei anumite întinderi de pămînt” (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Cihac, II, 161; Șeineanu, Semasiol., 238; Rosetti, GS, V, 158; Rosetti, BL, V, 222; Tiktin; Candrea), soluție care nu este imposibilă (se consideră că principala dificultate a acestei der. este rezultatul anîn, tipic pentru fondul lat., fapt în virtutea căruia Lambrior 103 atribuia împrumutul lui županŭ unei epoci anterioare sec. X, în vreme ce Rosetti, BL, V, 222, crede că este vorba de un fonetism comun împrumuturilor din sl. meridională. În realitate, acest rezultat este posibil și în epoci mai tîrzii cf. cîntar, frînc, mîndru. Totuși, soluția sl. nu este cu totul satisfăcătoare, fiind vorba, în cadrul sl., de o formație neclară (Berneker 368), probabil împrumut din alt idiom (Skok, Jugoslavenski istoriski časopis, 1936, 1). Pe de altă, sl. županŭ a dat în rom. rezultatul normal jupan, s. m. (domn), termen administrativ din sec. XVII-XVIII, fără circulație reală, pe cînd jupîn, prin tratamentul său general (pronunțarea dial. giupîn; formă înv. rotacizată giupîr, jupîr), pare să aparțină fondului lingvistic anterior sl. Din aceste rațiuni, s-a încercat să se explice jupîn printr-un lat. *gypa**s, din gr. γύπη „casă”, cu suf. -a**s (Giuglea, Dacor., III, 606-10; cf. împotrivă Skok, Arhiv za Arbanašku Starinu, II, 338), printr-un împrumut din avară (Skok; DAR; Pușcariu, Lr., 257), sau, în sfîrșit, ca cuvînt autohton (Philippide, II, 15). Atrage atenția și coincidența lui jupîn cu Diupaneos (alteori Diurpaneus), titlu ce i se dă lui Decebal, rege al dacilor, și a cărui semnificație este necunoscută: dacă se admite că acest titlu însemnă „Domnul”, der. nu prezintă mari dificultăți fonetice (pentru diji, cf. jos, jumătate, ajuta; pentru a explica păstrarea lui n, ar trebui plecat de la o formă *Diupa**s). Să adăugăm, totuși, că acesta ar fi, în acest caz, singurul exemplu de cuvînt dacic care s-a păstrat în rom. Der. jupîneasă, s. f. (doamnă); jupîniță, s. f. (domniță, fiică de mare boier); jupînime, s. f. (adunare aleasă; înv., boierime).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)