Dex lanț

LANȚ, lanțuri, s. n. 1. Șir de verigi, de plăci, de zale etc. metalice, unite între ele pentru a forma un lot, care servește spre a lega ceva, a transmite o mișcare etc. ♦ Instrument format dintr-un șir de vergele groase, cu care se măsoară lungimile de teren. ♦ Lucrătură simplă făcută cu croșeta, care constă dintr-un șir de ochiuri înlănțuite. 2. Lanț (1) mic, de obicei din metal prețios, servind ca podoabă (la mână, la gât). 3. Fig. Tot ceea ce constituie o legătură puternică; ceea ce încătușează libertatea, independența cuiva. 4. Șir continuu de elemente, ființe, lucruri, stări asemănătoare. ◊ Reacție în lanț = reacție care, producându-se într-un anumit punct al unui corp, se propagă în toată masa lui, dând naștere unei succesiuni de reacții elementare. Lanț cauzal închis = feedback. ◊ Expr. A se ține lanț = a se succeda (în număr mare). ♦ Șir format din mai mulți atomi legați între ei; catenă. – Din bg. lanec.

LANȚ s. 1. (rar) zale (pl.), (înv. și reg.) rătez, (Maram.) știr, (înv.) catenă, lanțug, verigă. (Vacă prinsă în ~.) 2. (CHIM.) catenă. (Un ~ leagă între ei atomii de același fel ai unei substanțe.) 3. (GEOGR.) sistem muntos, (livr.) catenă. 4. (GEOGR.) brâu, șir, șirag. (~ul dealurilor extracarpatice.) 5. v. convoi.

LANȚ s. v. lambă, succesiune, șir, vătrai.

lanț (lánțuri), s. n. – 1. Șir de verigi. – 2. Șir, rînd. – 3. Înrobire, sclavie. – 4. (Trans.) Măsură de suprafață, aproximativ un pogon. – 5. Măsură de lungime, conținînd 19,67 m în Munt. și 22,30 în Mold. – 6. Șipci, stinghiii care formează scheletul acoperișului. Sl. lanĭcĭ, prin intermediul mag. lánc (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Cihac, II, 155; Tiktin; Drăganu, Dacor., VII, 136; Rosetti, III, 93; Gáldi, Dict., 93; împotrivă der. directe din sl., cf. Procopovici, Dacor., X, 145), cf. bg. lanec, sb. lanac, slov., rut. lanc, țig. láncos. Pentru sensul de „măsură”, cf. lan și sb., cr. lanac. – Der. lănțug (var. înv. lănțuh, lanțuh), s. n. (lanț), din sl. lanĭcuchŭ (Miklosich, Lexicon, 332), cf. pol. łancuch, rut. lancjug, rus. lancug (Vasmer, II, 13); lănțui (var. înlănțui), vb. (a pune în lanțuri, a fereca; a încătușa; a lega, a înveriga); lănteț, s. m. (stinghie de acoperiș), probabil prin disimulare din *lănțet.

lanț s. n., pl. lánțuri

LANȚ ~uri n. 1) Obiect constituit dintr-un șir de verigi, asamblate consecutiv între ele și folosit pentru legare, suspendare, tracțiune etc. 2) Unealtă constituită din mai multe vergele metalice puse cap la cap și folosită la măsurarea pământului. 3) fig. Succesiune de elemente omogene; șir; rând; serie. ◊ ~ de munți sistem muntos; șir de munți. Reacție în ~ succesiune de reacții elementare, care continuă de la sine, una din alta. A se ține ~ a urma unul după altul fără întrerupere. În ~ în șir continuu. /<bulg. lanec

LÁNȚURI s. pl. v. robie, sclavie.

COASTEI (COAST RANGES), Lanțurile ~, lanț muntos de-a lungul coastei pacifice a S.U.A., între 48º30' (str. Juan de Fuca) și 35º lat. N. Alcătuit din roci sedimentare și metamorfice. Puternică zonă seismică. Lungime: c. 1.600 km. Alt. medie: 1.000 m; alt. max.: 2.424 (vf. Olympus). Parc național.