LÁVIȚĂ, lavițe, s. f. Scândură lată fixată pe țăruși de-a lungul unui perete în casele țărănești, pe care se stă. ♦ Bancă fixată afară (la poarta caselor țărănești). ♦ (Rar) Scândură pe care se șade în căruță, în sanie. [Var.: láiță s. f.] – Din bg. lavica.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
láviță (lávițe), s. f. – Pat de scînduri, culcuș. – Var. laiță. Sl. (bg.) lavica (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Cihac, II, 166; Conev 62; DAR), cf., sb. lavic, ceh. lavice, pol. ławica, țig. lavica. – Var., din bg. lajca (Scriban). – Der. la(v)icer, s. n. (covor mic pentru mobilă sau bănci).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
láviță s. f., g.-d art. láviței; pl. lávițe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
LÁVIȚĂ ~e f. 1) Bancă constând dintr-o scândură lată fixată pe pari de-a lungul unui perete în casele țărănești. 2) Bancă (fără spetează) la poartă. [G.-D. laviței] /<bulg. lavica
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink