LEGITÁTE, legități, s. f. (Fil.) Însușire a fenomenelor de a se desfășura în conformitate cu anumite legi (obiective); ansamblul legilor din natură, din societate și din gândire. – Lege + suf. -itate (după rus. zakonomernost').
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
LEGITÁTE s.f. Caracterul obligatoriu, de lege, al unor fenomene. [Et. incertă}.
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
LEGITÁTE s. f. caracter obligatoriu, de lege, al unor fenomene. (< lege + -itate)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
legitáte s. f., g.-d. art. legității; pl. legități
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
LEGITÁTE ~ăți f. Caracter legic. /lege + suf. ~itate
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink