Dex legumă

LEGÚMÄ‚, legume, s. f. Nume generic dat unor vegetale (fasole, cartofi, ceapă etc.) cultivate pentru hrana omului; zarzavat. ♦ (Rar; de obicei la pl.) Mâncare, hrană. – Lat. legumen.

LEGÚMĂ s.f. 1. (Bot.) Tip de fruct dehiscent, cu două valve și semințe; păstaie. 2. Produs alimentar de origine vegetală; zarzavat. [< fr. légume, cf. lat. legumen].

LEGÚMĂ s. f. 1. plantă agricolă de la care se consumă în alimentație partea vegetală, sau fructele; zarzavat. 2. fruct uscat, cu mai multe semințe, dehiscent, cu două valve, la leguminoase; păstaie. 3. (spec.) om al cărui creier a fost golit și i s-au implantat anumite ordine pe care le execută ca un robot. (< lat. legumen)

LEGÚMÄ‚, legume, s. f. Nume dat unor vegetale (fasole, cartofi, ceapă etc.) cultivate pentru hrana omului; zarzavat. ♦ (Rar) Mâncare, hrană. [Pl. È™i: legumuri] – Lat. legumen.

LEGÚMĂ s. v. aliment, hrană, mâncare.

legúmă (legúme), s. f. – 1. Produs vegetal de grădinărit, verdeață. – 2. Mîncare, aliment. – 3. Merinde, provizii. Lat. legÅ«men (PuÈ™cariu 962; Candrea-Dens., 975; REW 4972; DAR), cf. it., port. legume, prov. legum, v. fr. leun, cat., sp. legumbre. – Der. legumos, adj. (des, gros, se zice despre supele de zarzavat); legumărie, s. f. (grădină de zarzavat); legumi, vb. (a ciuguli, a mînca È™i a bea puÈ›in; a cruÈ›a; a economisi); legumeală, s. f. (acÈ›iunea de a ciuguli); legumitor, adj. (care mănîncă sau gustă puÈ›in).

legúmă s. f., g.-d. art. legúmei; pl. legúme

LEGÚMĂ ~e f. Plantă agricolă (morcov, ceapă, cartofi, ridiche, fasole etc.) cultivată pentru hrană. [G.-D. legumei] /<lat. legumen