LÉICĂ1 s. f. (Pop.; adesea însoțit de numele persoanei la care se referă) Lele (1). – Cf. bg. lĕlka „cumnată”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
LÉICĂ2, leici, s. f. (Reg.) Pâlnie. – Din rus. leika. Cf. ucr. lijka.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
LÉICĂ s. v. lele, leliță, mătușă, pâlnie, țață.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
léică (léici), s. f. – Pîlnie. – Megl. leică. Sl. (bg., rus.) lejka (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Cihac, II, 169; Conev 63; Iordan, Dift., 102), din sl. lijati, lĕją „a vărsa”, cf. leit.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
léică (lele) s. f., g.-d. art. léichii; pl. leici
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
léică (pâlnie) s. f., g.-d. art. léicii; pl. leici
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
LÉICĂ ~ci f. reg. 1) Obiect în formă de con, prelungit printr-un tub îngust, care servește la turnarea lichidelor în vasele cu gura strâmtă; pâlnie. 2) Pâlnie din doage cu fundul plat folosită la turnarea vinului în butoaie. ◊ A face gâtul (sau gura) ~ și pântecele balercă a bea foarte mult. /<rus. leika
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink