LÉRULUI interj. v. ler.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
LER interj. Cuvânt care apare ca refren în colinde, cărora le dă un anumit colorit eufonic. [Var.: léroi, léroloi, lérui, lérului interj.] – Probabil lat. [Ha]llelu[iah, Domine].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ler2
sn
[
At: Dr II, 901 /
V: (reg) lieriu (Pl: lierie), rel, ren, rer, rern, rernă sf, rien /
Pl: leruri /
E: mg ler
]
(Reg) Cuptor la mașina de gătit.
Sursa: Micul dicționar academic | Permalink
ler1
[
At: BUDAI-DELEANU, LEX. /
V: (reg) dalerolei, dalerom, holeroiu, lăr, lelui, lenoi, leo, lererui, leronda, leroi, leroilio, leroimdai, õloi, lerom, leromi, leron, lerui, lerului, lerumi, oilârând, oileranda, oler, oleranda, olerom, valerum, voilerole, voilerom /
Pl: (2) leruri /
E: pbl ml (Ha)llelu(iah, Domine)
]
1 i (Are; cu formă schimbată) Cuvânt care apare ca refren în colinde.
2 sn (Trs) Melodie după care se cântă o colindă.
Sursa: Micul dicționar academic | Permalink
ler3
sn
[
At: PAMFILE, DUȘM. 10 /
V: leriu /
Pl: (rar) leruri /
E: nct
]
(Reg)
1 Timp de care dispune cineva.
2 (Spc) Moment de apogeu, de plină vigoare din viața unui om.
3 (Prc) Vârstă a căsătoriei.
4 (Îe) A-i trece lerul (cuiva) A fi trecut de vârsta tinereții.
5 (Spc) Perioadă de rut la animale.
6 Calitate de a plăcea, de a atrage Si: farmec (7), haz (3).
Sursa: Micul dicționar academic | Permalink
ler4 sn vz left
Sursa: Micul dicționar academic | Permalink
LER interj. (se folosește, ca refren, în colinde pentru a le da un anumit colorit eufonic) [Var. lerui] /Probabil din [Ha]llelu[iah] Doamne
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
LER1 interj. Cuvânt care servește ca refren în colinde. [Var.: lerói, lerolói, lerúi, lerulúi interj.] – Lat. [Ha]llelu[iah Domine].
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
LER2 s. n. (Reg.) Vreme, timp, (în special) timpul în care cineva este în floarea vârstei. ◊ Expr. A(-i) trece (cuiva) lerul = a îmbătrâni, a nu mai avea căutare; a nu mai avea nici o valoare, a nu mai fi bun de nimic.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ler2 s.n. (reg.) 1. vreme, timp; floarea vârstei. 2. farmec, haz.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
ler1 interj. (pop.) 1. cuvânt-refren în colinde. 2. (înv., s.n.) gust, plac, dorință; și leroi, leroi interj.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
Ler-Împărát s. pr. m.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ler/lérui/lérului interj.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ler n., pl. urĭ. Mold. Munt. Rar Gust, plac, dorință. Mĭ-am făcut leru mĭ-am făcut gustu. Mĭ-a trecut leru mĭ-a trecut gustu saŭ și „vremea mea”, adică „am îmbătrînit” (rev. I. Crg. 8,87).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink