Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: leșui (verb tranzitiv) , leșuit (adjectiv)   
LEȘUÍT, -Ă, leșuiți, -te, adj. (Reg.) Sfârșit2, slăbit (de foame). – V. leșui.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
LEȘUÍT adj. v. hămesit, lihnit, sfârșit.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
LEȘUÍ, leșuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A provoca o stare de slăbiciune, de sfârșeală. – Cf. leșin.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
leșuí (leșuiésc, leșuít), vb. – A slăbi, a lua puterea, a rămîne fără putere. Sl. lišiti „a lipsi”, cf. lehăi.Der. leșuială, s. f. (slăbire, leșin); leșin, s. n. (slăbiciune, pierderea cunoștinței), probabil în loc de *leșin(i)e, cf. bg., rus. lišenie „pierdere, privare”; leșina, vb. (a pierde cunoștința; a pierde puterea), cf. sb. lješivati „a pierde puterea”; leșinat, adj. (slăbit, fără cunoștință; fad, searbăd); leșinătură, s. f. (slăbiciune; stîrpitură). Părerile variază destul cu privire la originea acestor cuvinte. După Cihac, II, 669, leșina (mr. lișinare) ar veni din gr. ỏλιγώνομαι, fiind un cuvînt identic cu a ligni. Pentru Philippide, Principii, 148 și Iordan, BF, IX, 153 este un der. din leș „cadavru”; după Tiktin, există o legătură între leșin și lehamite, care pare certă, însă nu pe calea indicată de el. În sfîrșit, după Candrea-Dens., 983; Pascu, I, 108; Densusianu, GS, II, 19; Rosetti, I, 168; Buescu, RPF, III, 356, e vorba de un reprezentant al lat. *laesionāre, din laesiōnem, greu de admis din punct de vedere semantic.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
leșuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. leșuiésc, imperf. 3 sg. leșuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. leșuiáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)