LILIÁC1, lilieci, s. m. Arbust înalt cu frunze ovale, cu flori plăcut mirositoare, albe sau colorate în diferite nuanțe de violet sau albastru-violet, crescute în formă de buchete, cultivat ca plantă ornamentală; iorgovan, mălin (Syringa vulgaris). ♦ Floarea acestui arbust. [Pr.: -li-ac] – Din tc. leylâk. Cf. bg. liuleak.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
LILIÁC2, lilieci, s. m. Animal mamifer insectivor, asemănător cu șoarecele, cu aripi adaptate la zbor, formate dintr-o membrană care leagă degetele membrelor anterioare cu cele posterioare și cu coada, și care trăiește prin locuri întunecoase, de unde iese numai noaptea (Plecotus auritus și Nyctalus noctula). [Pr.: -li-ac] – Din bg. liljak.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
LILIÁC s. (BOT.) 1. (Syringa vulgaris) (înv. și reg.) scumpie, (reg.) boroștean, (Ban.) iorgovan, (Transilv. și Maram.) mălin, (Transilv.) scrinte. 2. liliac-de-munte (Alnus viridis) = aninaș.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
LILIÁC s. v. salcâm.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
LILIÁC s. (ZOOL.; Vespertilis murinus) (reg.) șoarece.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
liliác (-íeci), s. m. – Plantă cu flori mov (Syringa vulgaris). – Mr. lilic, megl. liliac. Tc. (arab.) leylak, din per. lilach „culoare violet” (Eguilaz 439; Roesler 597; Șeineanu, II, 246; Conev 49), cf. ngr. λειλάϰι, bg. liljak, pol. lilak, mag., sp. lila, it. lillà, fr. lilas. Fonetismul arată că forma cuvîntului rom. s-a confundat cu liliac (animalul). – Der. liliachiu, adj. (violet), lulachi, adj. (rar, violet), din ngr. λουλάι.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
liliác (liliéci), s. m. – Animal. – Mr. lelic. Sl. lilikŭ „cufundar” (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Miklosich, Lexicon, 337; Cihac, II, 171; Tiktin), cf. sb. ljiljak „liliac”, rut. lilik „liliac”. Înrudirea acestor cuvinte cu ceh., rus. lelek „varietate de rîndunele”, sb. lelek „barză”, bg. lilek „barză”, ngr. λέλέϰας „barză”, alb. ljeljek „barză”, încă admisă în general, ar putea fi iluzorie; e vorba probabil de cuvinte der. din tc. leylek „barză” (Lokotsch 1294), independent de cuvintele anterioare. Din rom. se pare că provine mag. liliák (Edelspacher 18).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
liliác (arbust, animal) s. m. (sil. -li-ac), pl. liliéci
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
LILIÁC1 ~éci m. 1) Arbust înalt cu frunze ovale, cu flori în formă de ciorchine, de culoare violetă sau albă, plăcut mirositoare, cultivat ca plantă ornamentală. 2) Floare a acestui arbust. [Sil. -li-ac] /<turc. leylâk
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
LILIÁC2 ~éci m. Mamifer insectivor nocturn, asemănător cu șoarecele, cu aripi formate dintr-o membrană ce leagă degetele membrelor anterioare cu cele posterioare și cu coada. /<bulg. liljak
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
liliác-de-múnte s. m.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink