LOCOTENÉNȚĂ, locotenențe, s. f. (Înv.) Funcția de locțiitor. ◊ (În epoca modernă, în Țara Românească și în Moldova) Locotenență domnească = organ administrativ-politic care ținea locul domnitorului și exercita atribuțiile acestuia; căimăcămie. – Din it. locotenenza.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
LOCOTENÉNȚĂ s.f. (În trecut) Organ administrativ-politic care ținea locul domnitorului și exercita funcțiile acestuia; persoană (sau persoanele) care deținea(u) această demnitate. [< it. luogotenenza].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
LOCOTENÉNȚĂ s. f. (în trecut) organ administrativ-politic care ținea locul domnitorului și exercita funcțiile acestuia. (< it. locotenenza)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
LOCOTENÉNȚĂ s. v. regență.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
locotenénță s. f., g.-d. art. locotenénței; pl. locotenénțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
LOCOTENÉNȚĂ ~e f. : ~ domnească organ administrativ-politic, care ținea locul domnului, exercitând atribuțiile acestuia. /<it. lougotenenza
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
LOCOTENENȚĂ DOMNEÁSCĂ s. v. căimăcămie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink