LOCȚIITÓR, -OÁRE, locțiitori, -oare, s. m. și f. Persoană care ține locul alteia într-o funcție și îndeplinește o parte din îndatoririle acesteia. [Pr.: -ți-i-] – Loc + țiitor (după fr. lieutenant).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
LOCȚIITÓR s. substitut, (înv.) supleant, vechil. (~ al cuiva într-un post.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
locțiitór s. m. (sil. -ți-i-), pl. locțiitóri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
LOCȚIITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. 1) Persoană care deține provizoriu un post de titular; înlocuitor. 2) Persoană care ocupă al doilea loc într-o ierarhie administrativă. ~orul directorului. ~orul președintelui. [Sil. -ți-i-] /loc + suf. ~țiitor
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
locțiitoáre s. f. (sil. -ți-i-), g.-d. art. locțiitoárei; pl. locțiitoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink