LÓTRU, LOÁTRĂ, lotri, loatre, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Înv. și pop.) Hoț, tâlhar. ♦ (Pop.) Ștrengar, șmecher. 2. Adj. (Reg.) Iute în mișcări, sprinten. ♦ Ager la minte, isteț. – Cf. pol. lotr.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
LÓTRU s. v. bandit, hoț, pungaș, tâlhar.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
lótru (lótri), s. m. – Hoț, bandit. Sl. lotrŭ (Miklosich, Fremdw., 106; Cihac, II, 176; Tiktin), cf. sb. lotar, slov. loter, ceh., pol. lotr. – Der. lotroman, s. m. (Trans. de V., bandit), cu suf. -man. Mag. lator poate să provină din rom. (Candrea, Elemente, 408).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
lótru s. m., adj. m. (sil. -tru), art. lótrul, pl. lotri, art. lótrii; f. sg. loátră, pl. loátre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink