LÚCIU, -IE, (I) lucii, adj., (II) luciuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre obiecte) Care răsfrânge razele de lumină, care lucește (1); lucitor, lucios. 2. Cu lustru1, lustruit; neted; p. ext. alunecos. ◊ Expr. Sărăcie lucie = sărăcie mare; mizerie. (Adverbial) Sărac luciu = foarte sărac. ♦ Lipsit de obstacole, neted; deschis. 3. (Despre terenuri, drumuri etc.) Acoperit de gheață; lunecos. II. S. n. Aspect al suprafeței unui solid, datorit reflexiei luminii; suprafață strălucitoare a unor obiecte care răsfrâng razele de lumină. ♦ Fig. Strălucire, splendoare. ♦ Lustru. – Din luci (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
LÚCIU adj. lucios, lustruit. (O suprafață ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
LÚCIU adj. v. lucios, lucitor, scânteietor, sclipitor, strălucit, strălucitor.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
LÚCIU s. v. pin.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
LÚCIU s. lustru, strălucire, (înv.) perdaf. (~ unei suprafețe.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
lúciu adj. m. [-ciu pron. -ciu], f. lúcie (sil. -ci-e); pl. m. și f. lúcii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
lúciu s. n. [-ciu pron. -ciu], art. lúciul; pl. lúciuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
LÚCIU1 ~e (~i) 1) Care lucește; lucios; lucitor. 2) Care a fost lustruit; cu lustru. ◊ Sărăcie ~e sărăcie mare; mizerie. [Sil. -ciu] /v. a luci
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
LÚCIU2 ~ri n. Suprafață strălucitoare a unor obiecte; suprafață foarte netedă; lustru. ~l apei. ◊ A da ~ parchetului a face să strălucească parchetul. /v. a luci
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink