LUCOÁRE, lucori, s. f. (Înv. și arh.) Lumină; lucire, strălucire. – Lat. lucor, -oris.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
LUCOÁRE s. v. lucire, lumină, scânteiere, sclipire, sticlire, strălucire.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
lucoáre (lucóri), s. f. – Strălucire. Lat. *lūcōrem (Pușcariu 989; Candrea-Dens., 1010; REW 5144; Battisti, III, 2278), cf. it. lucore, prov. lugor, fr. lueur, cat. llugor. Cf. luci. – Der. strălucoare, s. f. (înv., strălucire), cuvînt rar, întrebuințat numai de Dosoftei.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
lucoáre s. f., g.-d. art. lucórii; pl. lucóri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
LUCOÁRE ~óri f. înv. 1) Radiație electromagnetică, emisă de unele corpuri luminescente sau incandescente, care, acționând asupra retinei ochiului, permite ca lumea înconjurătoare să fie vizibilă; lumină. 2) fig. Sursă care luminează spiritul. /<lat. lucor, ~oris
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink