Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
LĂUDÁRE s. f. Acțiunea de a (se) lăuda și rezultatul ei. [Pr.: lă-u-] – V. lăuda.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
LĂUDÁRE s. v. glorificare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Lăudare ≠ ademonestare, bârfire
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
lăudáre s. f. (sil. lă-u-), g.-d. art. lăudării
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
LĂUDÁ, láud, vb. I. Tranz. A exprima prin cuvinte prețuirea, stima față de cineva sau ceva; a aduce laude, a elogia. ♦ Refl. A spune despre sine însuși cuvinte de laudă; a se mândri, a se făli. ◊ Expr. (Fam.) Cum te mai lauzi? = ce mai faci? cum te mai simți? ♦ Refl. A face pe grozavul; a se grozăvi. [Pr.: -lă-u-] – Din lat. laudare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A LĂUDÁ láud tranz. (persoane, lucruri, fapte) A declara demn de admirație și prețuire, scoțând în evidență calitățile, realizările, avantajele. [Sil. lă-u-] /<lat. laudare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE LĂUDÁ mă láud intranz. A spune cuvinte de laudă despre sine însuși. /<lat. laudare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
LĂUDÁ vb. 1. v. glorifica. 2. v. preamări. 3. v. mândri. 4. v. îngâmfa.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A (se) lăuda ≠ a (se) critica
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
A lăuda ≠ a admonesta, a bârfi, a blama, a denigra, a huli, a ponegri
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
lăudá (láud, lăudát), vb. – 1. A elogia, a admira. – 2. (Refl.) A se făli. – 3. (Refl.) A se crede, a fi încrezut. – Mr. alavdu, alăvdare. Lat. laudāre (Pușcariu 953; Candrea-Dens., 962; REW 4938; DAR; Pascu, I, 31), cf. alb. lëvdoń (Philippide, II, 645), it. lodare, prov. lauzar, fr. louer, cat. lloar, sp. loar, port. louvar. – Der. laudă, s. f. (elogiu, lăudare, îngîmfare), postverbal sau direct din lat. laudem, cf. alb. laft, sp., port. loa; lăudoare, s. f. (înv., elogiu, laudă), din lat. pop. laudōrem (Candrea-Dens., 966); lăudărie, s. f. (înv., îngîmfare); lăudăroș(en)ie, s. f. (îngîmfare); lăudăciune, s. f. (înv., elogiu), din lat. laudatiōnem; lăudător (var. înv. lăudătoriu), adj. (elogios), din lat. laudatōrius (REW 4939); lăudăros (var. Banat lăuduros), adj. (îngîmfat); lăudabil, adj., după it. laudabile; prealăuda, vb. (înv., a se lăuda), după sl. pohvaliti.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
lăudá vb. (sil. lă-u-), ind. prez. 1 láud, 3 sg. și pl. láudă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink