LĂUDĂTÓR, -OÁRE, lăudători, -oare, s. m. și f. Persoană care laudă. ◊ Expr. A-i fi murit (cuiva) lăudătorii, se spune ironic despre cineva sau cuiva care se laudă singur. [Pr.: lă-u-] – Lat. laudatorius sau – lăuda + suf. -ător.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
lăudătór s. m. (sil. lă-u-), pl. lăudătóri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
lăudătoáre s. f. (sil. lă-u-), g.-d. art. lăudătoárei; pl. lăudătoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink