MAGNÉT, magneți, s. m. Minereu de fier care are proprietatea de a atrage materialele feromagnetice; corp metalic căruia i s-a transmis calitatea, permanentă sau temporară, de a atrage obiectele de fier. – Din ngr. maghnítis, germ. Magnet.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MAGNÉT s.m. Corp care are însușirea de a atrage fierul. [Pl. -eți, (rar, s.n.) -turi. / < germ. Magnet, cf. lat., gr. magnes < Magnesia – oraș din Asia Mică, unde au fost descoperite în antichitate minereuri magnetice].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
MAGNÉT s. m. corp care are însușirea de a atrage fierul. (< germ. Magnet)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
magnét (magnéți), s. m. – Metal care atrage alte metale. – Var. (înv.) magnit. Mr. magnit. Lat. magnes, -etis (sec. XIX), și, mai înainte (sec. XVII) din gr. μαγνήτης. Der. din rus. magnit (Sanzewitsch 205) nu pare posibilă. – Der. (din fr.) magnetic, adj.; magnetism, s. n.; magnetită, s. f.; magnetiza, vb.; magnetizor, s. m.; magneto, s. n.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
magnét s. m., pl. magnéți
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MAGNÉT ~ți m. Corp metalic, care are proprietatea de a atrage fierul și de a acționa asupra altor corpuri cu proprietăți asemănătoare. /<ngr. maghnitis, germ. Magnet
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink