MAHMÚR, -Ă, mahmuri, -e, adj., s. n. 1. (Adesea substantivat) Care nu și-a revenit complet din beție sau din somn; care este cu capul încă tulbure; care se simte indispus după beție sau după un somn neîmplinit. 2. Adj. Prost dispus, lipsit de voie bună, supărat, posomorât. 3. S. n. Dispoziție (bună sau rea) a cuiva. ◊ Expr. (Reg.) A scoate mahmurul (din cineva) = a duce la exasperare, a enerva (pe cineva). – Din tc. mahmur.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MAHMÚR adj. indispus, (înv.) tiriachiu. (Om ~ după chef.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MAHMÚR s. v. mahmureală.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
mahmúr (mahmúră), adj. – 1. Cu capul tulbure după beție. – 2. Indispus, posomorît. – 3. (S. n.) Indispoziție după o beție. Mr. mahmur. Tc. mahmur, din arab. mahmūr (Miklosich, Türk. Elem., II, 121; Șeineanu, II, 243; Lokotsch 1359; Ronzevalle 159), cf. ngr. μαχμούρης, bg. mahmuren, sb. mahmuran. – Der. mahmurie, s. f. (indispoziție).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
mahmúr adj. m., pl. mahmúri; f. sg. mahmúră, pl. mahmúre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
mahmúr s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MAHMÚR ~ă (~i, ~e) 1) Care este buimac de beție sau de somn; în stare de indispoziție provocată de beție sau de nesomn. 2) pop. Care se află într-o stare de indispoziție sufletească; lipsit de buna dispoziție; posomorât; supărat. /<turc. mahmur
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink