MAIDÁN, maidane, s. n. Teren deschis, loc viran situat în interiorul sau la marginea unei localități. ◊ Expr. (Pop.) A scoate (sau a ieși) la maidan = a scoate sau a ieși la vedere; a (se) arăta, a (se) face cunoscut. A bate maidanul ( sau maidanele) = a-și pierde vremea hoinărind sau jucându-se; a hoinări, a vagabonda. – Din tc. meydan, maydan.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MAIDÁN s. teren viran, (înv.) viranea. (Jucau mingea pe un ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
maidán (maidáne), s. n. – 1. (Înv.) Piață. – 2. (Înv.) Domeniu, teren, moment sau loc propice. – 3. (Mold.) Tîrg,. obor. – 4. Cîmp, teren pe raza unei localități. – Var. me(i)d(e)an. Mr. migdane, megl. migdan. Tc. (arab.) maidan, meidan (Miklosich, Türk. Elem., II, 155; Eguilaz 452; Roesler 598; Șeineanu, II, 243; Berneker, II, 6; Lokotsch 1364; Ronzevalle 167), cf. ngr. μεϊντάνι, alb., pol., rus. mejdan, bg., sb. medan, v. port. midan.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
maidán s. n., pl. maidáne
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MAIDÁN ~e n. Loc viran în interiorul sau la marginea unei localități, unde se joacă copiii, folosit în trecut și ca loc de desfacere a mărfurilor. /<turc. maydan, meydan
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink