Dex maimuță

MAIMÚȚĂ, maimuțe, s. f. 1. Nume generic dat animalelor tropicale cu conformația exterioară foarte asemănătoare cu a omului, inteligente și sociabile, cu un spirit de imitație foarte dezvoltat. 2. (Fam.) Epitet depreciativ pentru o persoană foarte urâtă sau care obișnuiește să imite pe alții. – Cf. ngr. maimú, tc. maymun.

MAIMÚȚĂ s. (ZOOL.) (înv. și reg.) moimă, (Ban. și Transilv.) maimucă, (înv.) simie. (Gorila este o ~.)

MAIMÚȚĂ s. v. cocotă, c***ă, femeie de stradă, momâie, p*********ă, sperietoare, t***ă.

maimúță (maimúțe), s. f. – 1. Animal tropical. – 2. Persoană care gesticulează ca o maimuță. – 3. Femeie ușoară. – Var. (Mold.) momiță, (înv.) moimiță, moniță, (Banat) măimuc, (Trans.) măimucă, măimuță, (înv.) maimun, moimă. Mr. maimun, megl. măimun. Tc. (arab.) maimun (Miklosich, Türk. Elem., II, 122; Eguilaz 442; Șeineanu, II, 243; Berneker, II, 6; Lokotsch 1365), cf. ngr. μαϊμοῦ, bg. maimuna, sb. maimun, it. mammone, v. fr., prov. maimon, sp., port. mono. Cuvîntul adoptat definitiv în limba literară, după multă șovăire, este maimuță, care pare der. din ngr. Atestat din sec. XVII. Sensul 3, probabil prin confuzie cu magmuză. Der. maimuți, vb. (a imita); maimuțări, vb. (a imita); maimuțărie (var. maimuțăreală), s. f. (imitație ridicolă, contrafacere, simulacru); momiți (var. monițări), vb. (Mold., a imita); măimui, (înv., a imita); momițărie (var. monițărie), s. f. (Mold., imitație); maimuțăresc, adj. (ca de maimuță).

maimúță s. f., g.-d. art. maimúței; pl. maimúțe

MAIMÚȚĂ ~e f. 1) Mamifer superior din ordinul primatelor, cu configurația corpului asemănătoare cu cea a omului, care trăiește în Asia, Africa și America de Sud. 2) fig. depr. Persoană care obișnuiește să imite pe alții. 3) depr. Om urât. [G.-D. maimuței] /<ngr. maimú, turc. maymun