MÁISTRU, maiștri, s. m. 1. Persoană care are (și practică) o meserie; meșter; meseriaș; (în special) muncitor calificat care conduce de obicei o secție productivă într-o întreprindere sau într-un atelier; maestru. ♦ Persoană iscusită, îndemânatică, abilă, pricepută. 2. Persoană care învață, instruiește pe cineva. – Din germ. Meister.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MÁISTRU s.m. 1. Lucrător cu calificare superioară într-o meserie etc. (care conduce o secție a unui atelier sau care posedă un mic atelier propriu). 2. Maestru (3) [în DN]. [Pron. mais-tru, var. maistăr, maistor s.m. / < germ. Meister].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
MÁISTRU s. m. 1. muncitor cu calificare superioară într-o meserie etc. 2. instructor, îndrumător al instruirii practice a ucenicilor, elevilor sau muncitorilor tineri. (< germ. Meister)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
MÁISTRU2, -Ă, s. m. și f. v. maestru.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
MÁISTRU s. maestru, meșter. (~ într-o uzină.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
máistru (meșter) s. m. (sil. mais-), art. máistrul; pl. máiștri, art. máiștrii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MÁISTRU ~ștri m. 1) Muncitor calificat care îndrumează alți muncitori sau care conduce un sector de producție; meșter. 2) Persoană care dă dovadă de pricepere, de iscusință într-un anumit gen de activitate. /<germ. Meister
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink