MALOTEÁ, malotele, s. f. Haină (lungă până la pământ), de obicei căptușită cu blană (scumpă), având marginile din față tivite cu blană, uneori cu guler și manșete de blană, purtată, în trecut, de femei; un fel de scurteică purtată de țărani în zilele de sărbătoare. – Din tc. mallota.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
maloteá (malotéle), s. f. – Haină de lînă cu gulerul și mînecile căptușite cu blană. – Mr. malot. Tc. (arab.) malluta, din ngr. μηλωτή (Meyer, Türk. St., I, 53; Șeineanu, II, 245; Eguilaz 446; Löbel 60; Berneker, II, 27; Lokotsch 1380; cf. Vasmer, Gr., 94), cf. sb., cr. mavluta, sp. marlota (Corominas, III, 268; R. Ricard, Bull. hisp., LIII, 131-56).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
maloteá s. f., art. maloteáua, g.-d. art. malotélei; pl. malotéle
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MALOTEÁ ~éle f. înv. Haină (lungă) căptușită și împodobită cu blană (scumpă), pe care o purtau femeile. /<turc. mallota
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink