MÁNCO s. n. (Fin.) Ceea ce lipsește; spec. lipsă de bani constatată la încheierea unor socoteli; pierdere (estimată) la o marfă cu prilejul transportului, al desfacerii etc. – Din it. manco.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MÁNCO n. 1) fin. Lipsă de bani; deficit. 2) Lipsă de bani care se constată la încheierea unei operațiuni contabile. 3) Pierdere la o marfă, mai ales datorită transportului. /<it. manco
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
MÁNCO s.n. (Fin.) Lipsă; (spec.) lipsă de bani care se constată la încheierea unei socoteli. ♦ Pierdere la o marfă datorată transportului etc. [< it. manco].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
MÁNCO s. n. (fin.) lipsă de bani care se constată la încheierea unei socoteli; pierdere la o marfă datorată transportului etc. (< it. manco)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
MÁNCO s. (FIN.) lipsă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
mánco s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MÁNCĂ, mance, s. f. (Reg.) Doică. – Din ucr. mamka.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MÁNCĂ s. v. dădacă, doică.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
máncă (-ci), s. f. – Doică. Sl. (sb., cr., ceh., pol., rus.) mamka „mămică” (Cihac, II, 185; Conev 59; Tiktin). – Der. măncie, s. f. (serviciu de doică).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
máncă (doică) s. f., g.-d. art. máncei; pl. mánce
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink