MANTÉL s. n. v. mantelă.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MANTÉL s.n. v. mantelă.
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
MANTÉLĂ, mantele, s. f. (Înv.) 1. Haină lungă, mai scurtă decât mantaua, purtată de femei peste rochie; mantilă. 2. Mantie. – Var. mantél, din it. mantello. Cf. rus. mantel.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MANTÉLĂ s.f. Manta scurtă cu care femeile își acopereau umerii și brațele. ♦ Mantie. [Var. mantel s.n. / < it. mantello, rus. mantel, germ. Mantel, cf. lat. mantellum].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
MANTÉLĂ s. (înv.) mantăl, mantilă. (Ea purta o ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MANTÉLĂ s. v. mantie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
mantélă s. f., g.-d. art. mantélei; pl. mantéle
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink