Dex mar

MĂR¹, meri, s. m. 1. Pom din familia rozaceelor, cu frunze mari, ovale, păroase, cu flori albe-trandafirii și fructe globuloase, comestibile, bogate în vitamine (Malus domestica). ◊ Măr pădureț = arbore din familia rozaceelor, cu ramuri spinoase și fructe mici, astringente (Malus sylvestris). ◊ Expr. De florile mărului = fără rost, degeaba; fără un scop anumit. 2. Compus: mărul-lupului = plantă erbacee cu frunze ovale, cu flori galbene și fructe tari în formă de pară; remf (Aristolochia clematitis); măr-gutui = gutui. – Lat. melus.

MĂR², mere, s. n. 1. Fruct al mărului¹, de formă rotundă-turtită și de diferite culori. ◊ Expr. (Adverbial) A bate (sau a face, a lăsa) măr (pe cineva) = a bate foarte tare (pe cineva). ◊ Compus: (reg.) măr-gutuie = gutuie. ♦ Mărul discordiei = cauza neînțelegerii sau a dușmăniei dintre mai multe persoane. 2. (În sintagma) Mărul lui Adam = proeminență a zgârciului tiroidian, vizibil la bărbați în partea anterioară a gâtului; nodul gâtului. – Lat. melum.

MÂR interj. Cuvânt care imită mârâitul câinelui. – Onomatopee.

MĂR¹ meri m. Pom fructifer din familia rozaceelor, cu flori albe-trandafirii și fructe comestibile. ◊ ~ pădureț măr sălbatic cu fructe mici și foarte acre. De florile ~ului fără nici un rost; în zadar. A trăi ca în flori de ~ a fi fericit. /<lat. melus

MĂR² mére n. Fruct al mărului. Mere văratice. Mere tomnatice. ◊ A bate ~ (pe cineva) a bate foarte tare (pe cineva). ~ul lui Adam nodul gâtului. ~ul discordiei cauza neînțelegerii. Din afară ~ frumos și-năuntru găunos se spune pentru a atrage atenția asupra faptului, că aparențele pot fi înșelătoare. /<lat. melum

MÂR interj. (se folosește pentru a reda mârâitul câinelui). ◊ (A nu face) nici câr, nici ~ a nu spune nimic; a fi indiferent la toate. /Onomat.

MĂR s. v. cartof.

MĂR-DE-PĂMÂNT s. v. nap-porcesc, topinambur.

MĂR-GUTÚI s. v. gutui.

MĂR-GUTÚIE s. v. gutuie.

MĂRUL-CÚCULUI s. v. iarbă-de-lingoare.

MĂRUL-LÚPULUI s. v. curcubețea, curcubețică, dalac, omag, remf.

MĂRUL-PÓRCULUI s. v. ciumăfaie, laur.

MÂR interj. hâr! (Câinii fac: mâr!)

măr (meri), s. m. – Arbore fructifer (Pirus malus). – Megl., mr., istr. mer. Lat. melus, în loc de malus, cf. gr. μῆλον (Densusianu, Hlr., 71; Pușcariu 1023; Candrea-Dens., 1048; REW 5272; Meyer-Lübke, Ital. Gr., 27; Rosetti, I, 57), cf. alb. moljë (Philippide, II, 647), it. melo. – Der. măr, s. n.; mere, s. f. pl. (Banat, fructe); merișor (var. merișoară), s. m. (arbust; Pirus baccata; afin, Vaccinum vitas idaea); merar, s. m. (vînzător de mere); meret, s. n. (livadă de meri); meriș, s. n. (livadă cu meri); meriu, adj. (verde ca mărul).

mîr interj. – Reproduce lătratul cîinelui. Creație expresivă. – Der. mîrîi, vb. (a lătra), cf. gr. σμαραγείν; mîrîială, s. f. (lătrat); mîrîit, s. n. (lătrat); mîrîit, s. n. (lătrat); mîrîitor, adj. (care latră); mîrîitură, s. f. (lătrat).

măr (pom) s. m., pl. meri

măr (fruct) s. n., pl. mére

măr-gutúi (pom) s. m., pl. meri-gutúi

măr-gutúie (fruct) s. f., pl. mere-gutúi

mărul-lúpului (bot.) s. m.

mâr/mâr-mâr interj.

mólia-mérelor s. f. (sil. -li-a)