MARGARÉTĂ, margarete, s. f. Plantă erbacee perenă din familia compozeelor, cu inflorescența compusă din flori mici, galbene, dispuse într-un disc central, și din flori marginale cu o corolă lungă, albă; mărgărită (Chrysamthemum leucanthemum). – Din germ. Margareten[blume], fr. marguerite.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MARGARÉTĂ s.f. Plantă erbacee decorativă perenă, cu flori galbene dispuse într-un disc central și cu flori albe pe margine. [< germ. Margarete, cf. fr. marguerite].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
MARGARÉTĂ s. f. plantă erbacee decorativă perenă, cu floare galbenă la mijloc și cu petale albe pe margini. (< germ. Margerite, fr. marguerite)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
MARGARÉTĂ s. (BOT.; Chrysanthemum leucanthe-mum) (pop.) mărgărită, (reg.) aurată, roman, tătăișă, ochiul-boului, romaniță-mare, salomii-gal-bene (pl.).
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
margarétă s. f., pl. margaréte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MARGARÉTĂ ~e f. Plantă erbacee decorativă cu flori mici, albe sau roșii. /<germ. Margarete, fr. marguerite
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink