Dex marin

MARÍN, -Ă, marini, -e, adj. Care ține de mare², care trăiește sau crește în mare², care este produs de acțiunea unei mări²; caracteristic mării², de mare². ♦ (și substantivat, f.) (Pictură) care înfățișează un peisaj de mare². ♦ Privitor la navigația pe mare²; maritim. Hărți marine. – Din fr. marin.

MARÍN, -Ă adj. De (din) mare; care trăiește în mare. ◊ Pictură marină (și s.f.) = pictură a unei priveliști de la mare. [< fr. marin, it. marino, lat. marinus].

MARÍN, -Ă adj. referitor la mare; care crește, trăiește în mare. ◊ (s. f.) pictură cu peisaj marin. (< fr. marin)

MARÍN adj. 1. v. maritim. 2. (rar) pelagic, (înv.) marinesc. (Adâncurile ~.)

marín (marínă), adj. – De mare. Fr. marin. – Der. marină, s. f., din fr. marine; marinar, s. m. (soldat la marină; Arg., a***t, făt a***tat), din it. marinaro, cf. ngr. μαρινάρης; marinăresc, adj. (de marină, de marinar); marinărește, adv. (ca marinarii); marina, vb. (a conserva carne sau pește), din fr. marinade; submarin, s. n., după fr. sous-marin.

marín adj. m., pl. maríni; f. sg. marínă, pl. maríne

MARÍN ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de mare; propriu mării. 2) (despre picturi) Care reprezintă marea; reprezentând un peisaj de mare. /<fr. marin

TRÓMBA MARÍNA s. f. vechi instrument cu coarde și arcuș, cu o cutie de rezonanță alungită care se subția spre capăt. (< it. tromba marina)

mărín, măríni, s.m. (reg.) nume dat unor bube, inflamații purulente, unor crampe la stomac.

mărín s. n. – Balonare, meteorism la oameni și la animale, atribuit de credința populară faptului de a fi uitat de sărbătoarea de Sf. Marina (17 iulie). De la Marina. – Der. marini, vb. refl. (Bucov., a suferi de dureri de burtă).