MÁRMOR s. n. v. marmură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MÁRMOR s.n. v. marmură.
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
MÁRMURĂ, (2, rar) marmuri, s. f. 1. Rocă calcaroasă cristalină, de diverse culori, care se poate ciopli și lustrui, întrebuințată la lucrări de sculptură și arhitectură. ◊ Expr. A fi marmură sau a fi rece ca o marmură (sau ca marmura) = a fi insensibil, a rămâne indiferent față de orice. 2. Bloc sau bucată de marmură (1) cioplită și lustruită; sculptură, statuie de marmură. [Var.: mármoră s. f., (înv.) mármor s. n.] – Lat. marmor, -oris.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MÁRMURĂ ~i f. 1) Rocă calcaroasă dură, de diferite culori, care, prin șlefuire, capătă aspect lucios și neted, fiind folosită în construcție și ca material pentru sculptură. ◊ A rămâne de ~ a încremeni pe loc; a înmărmuri. A fi de ~ (sau a fi rece ca ~a sau ca o ~) a fi indiferent, nepăsător, rece față de orice. 2) Bloc sau sculptură din asemenea material. [G.-D. marmurii] /<lat. marmor, ~oris
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
MÁRMURĂ s.f. Rocă calcaroasă cristalină care se poate tăia și lustrui ușor, folosită în lucrări de construcție, la executarea obiectelor de artă etc. [Pl. -ri, -re, var. marmoră s.f., marmor s.n. / < lat. marmor, it. marmore].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
MÁRMURĂ s. v. antrax, cărbune, dalac, porțelan, pustulă, malignă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
mármură s. f., g.-d. art. mármurii; (sorturi, blocuri, statui) pl. mármuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink