MARȚ1 s. n. invar. (În expr.) A face (pe cineva) sau a fi (ori a rămâne) marț = a) a bate (pe cineva) sau a fi bătut categoric la jocul de table, de cărți sau la altă întrecere; b) a întrece sau a fi întrecut, a depăși sau a fi depășit categoric; c) a face sau a fi pus în situația să nu mai poată obiecta sau spune nimic. [Var.: (pop.) marți s. n.] – Din tc. mars.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MARȚ2, (2) marțuri, s. n. (Pop.) 1. Martie. 2. Mărțișor. – Lat. martius [mensis].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MARȚ s. v. martie, mărțișor.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
marț s. m. – La anumite jocuri, a lăsa pe cineva „falit”. – Var. (înv.) marți. It. marcio, marzo, prin intermediul tc. mars (T. Papahagi, GS, VII, 296; cf. Tiktin).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
marț s. m. – 1. Martie. – 2. Mărțișor. – Mr. Marțu. Lat. Martius (Pușcariu 1034; Candrea-Dens., 1056). Cuvînt rar cu ambele sensuri (al doilea în Munt.), a fost înlocuit de martie (megl. marta), s. f. (numele lunii), din ngr. μάρτιος, parțial prin intemediul sl. martii, v. sb. mart (Vasmer, Gr., 95). – Der. mărțișor, s. m. (martie); mărțișor, s. n. (podoabă, medalion de 1 martie), pe care Pușcariu, Dimin., 127, îl deriva în mod echivoc din martie, este dim. a lui marț (Pascu, Beiträge, 53).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
marț (la jocul de table) s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
marț (martie, mărțișor) s. n., (mărțișoare) pl. márțuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MARȚ ~uri n. pop. 1) A treia lună a anului; martie; mărțișor. 2) Obiect mic de podoabă, legat de un fir împletit de culoare roșie și albă, care se poartă în cursul lunii martie, ca simbol al primăverii; mărțișor. /<lat. martius
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink