Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
MAS, masuri, s. n. (Reg.) Faptul de a mânca; popas (peste noapte); p. ext. loc de popas peste noapte. ♦ Găzduire peste noapte. – Lat. mansum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MAS s. (înv. și pop.) mânere. (~ul cuiva peste noapte la un han.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
mas s. n., pl. másuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
mas s. n., pl. masuri; adj. pl. mași, fem. masă, pl. mase
Sursa: Dictionnaire morphologique de la langue roumaine | Permalink
MÂNEÁ, mân, vb. II. Intranz. (Pop.) A petrece undeva noaptea, a rămâne, a poposi, a dormi undeva peste noapte. ♦ (Reg.) A poposi o vreme undeva; a se așeza, a sta. ◊ Expr. (Parcă) i-au mas șoarecii în pântece (sau în burtă), se spune despre un om care este mereu flămând, căruia îi este mereu foame, care mănâncă mult, cu lăcomie. [Prez. ind. și: mâi; part. mas] – Lat. manere.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A MÂNEÁ mân intranz. pop. A rămâne să doarmă (undeva) noaptea. /<lat. manere
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
MAS ~uri n. 1) Oprire pentru odihnă (peste noapte). 2) Loc de odihnă peste noapte. /<lat. mansum
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
MÂNEÁ vb. 1. v. trage. 2. v. dormi.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MÂNEÁ vb. v. înnopta, poposi.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
mîneá (mấn, mas), vb. – A înnopta, a-și petrece noaptea undeva. – Mr. amîn, amas, amînare. Lat. manēre (Densusianu, Hlr., 193; Pușcariu, 1078; Candrea-Dens., 1128; REW 5296), cf. alb. mënoń (pare să provină din rom.), it. manere, prov. maner, v. fr. manoir, sp. manir, port. maer; cf. rămînea. – Der. mas, s. n. (acțiunea de a înnopta; loc pentru înnoptat), mr. mas (după Pușcariu 1079 și Candrea-Dens., 1129, direct din lat. mansum).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
mîș- Radical care pare să exprime ideea de bîzîială, sau de mișuneală sau cea de pîlpîială. Creație expresivă, paralelă cu fîș, hîș. – Der. mîșăi, vb. (Olt., despre cîini, a adulmeca); mîșcîi, vb. (Munt., a se bălăbăni); mișui, vb. (a furnica, a pui); mișuna (var. mișina), vb. (a furnica, a fierbe), a cărui identitate cu cuvîntul anterior este evidentă (fără îndoială, Cihac, II, 198, îl explică prin sl. mĕsiti „a amesteca”, cf. Tiktin; Drăganu, RF, II, 298, prin sl. myšĭ „șoarece”; și Pușcariu 1098; Candrea-Dens., 1141; Candrea; Scriban; Spitzer, BL, IV, 48, prin lat. *messionāre „a recolta”); mișuială, s. f. (furnicare); mișină (var. mișună, Mold. de sud mișnă), s. f. (abundență; furnicare; grămadă, morman; provizii, rezerve; furnicar), cuvînt pe care Pușcariu 1098 îl deriva în mod echivoc dintr-un lat. *mistiōnem și Candrea-Dens., 1140, din messiōnem; cf. REW 5620; mișun (var. mișunel), s. m. (hîrciog, Cricetus frumentarius); mișeniță, s. f. (Mold., furnicare; furnicar). Cf. mușuroi.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
mâneá vb., ind. prez. 1 sg. mâi/mân, 2 sg. mâi, 3 sg. mâne, 3 pl. mân, perf. s. 1 sg. măséi, 1 pl. máserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. mâie/mănă; part. mas; ger. mâínd/mânând
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink