MAZDRÁC, mazdrace, s. n. (Înv. și reg.) Lance sau suliță lungă; măciucă ghintuită. – Din bg. majdrak.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
mazdrác (-ci), s. m. – 1. Ghioagă, măciucă. – 2. Par, țăruș. Tc. muzrak, din arab. mizrak (Miklosich, Türk. Elem., II, 128; Meyer 277; Șeineanu, II, 253; Lokotsch 1476; Berneker, II, 63), cf. ngr. μισδράϰι, alb. mazdrak, bg. măzdrak, sb. mizdrak. De aici pare a proveni mazdrop, s. m. (Arg., flăcău voinic, om tare).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
mazdrác s. n., pl. mazdráce
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink