MELEÁG, meleaguri, s. n. (De obicei la pl.) Loc, teren (situat în apropierea cuiva), împrejurime, vecinătate; cuprins al unei așezări omenești, ținut, regiune, loc; tărâm. – Din magh. mellék.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MELEÁG s. 1. v. loc. 2. plai, regiune, ținut. (Pe ~urile natale.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MELEÁG s. v. apropiere, împrejurime, jur, preajmă, vecinătate.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
meleág (meleáguri), s. n. – Loc, regiune, împrejurime. Mag. mellék (Tiktin; Candrea). Par echivoce interpretările lui Cihac, II, 196 (din sb. miljak „proprietate”) și ale lui Lokotsch 1509 (din tc. mülük). Se folosește mai ales la pl.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
meleág s. n., pl. meleáguri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MELEÁG ~uri n. Teritoriu de mare întindere având anumite particularități specifice (de climă, de relief, resurse economice); ținut; regiune. /<ung. mellék
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink