MELÓDIC, -Ă, melodici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. Care ține de melodie, referitor la melodie. 2. Melodios, armonios. II. S. f. Ramură a muzicologiei care se ocupă cu studiul melodiei. ♦ Felul în care este compusă o melodie. – Din fr. mélodique.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MELÓDIC, -Ă adj. De melodie; melodios, armonios. [Cf. fr. mélodique, it. melodico].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
MELÓDIC, -Ă I. adj. melodios, armonios. ♦ mod ~ = mod care se sprijină pe atracția melodică, pe un singur sunet stabil (tonica). II. s. f. ramură a științei muzicii care se ocupă cu studiul melodiei. (< fr. mélodique)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
MELÓDIC adj. v. armonios.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
melódic adj. m., pl. melódici; f. sg. melódică, pl. melódice
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MELÓDIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de melodie; propriu melodiei. Ritm ~. Frază ~că. 2) Care are caracter de melodie; plăcut auzului; melodios; armonios. Fragment ~. /<fr. mélodique
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink