MENHÍR, menhire, s. n. Monument megalitic (funerar sau de cult, întâlnit mai ales în provincia Bretagne și în sudul Angliei) de la sfârșitul epocii neolitice, construit dintr-un bloc înalt de piatră necioplită, așezat vertical, izolat sau în grup. – Din fr. menhir.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MENHÍR s.n. Monument (funerar) megalitic, format dintr-un bloc de piatră neprelucrată înălțat vertical. [< fr. menhir, cf. celt. men – piatră, hir – lung].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
MENHÍR s. n. monument (funerar) megalitic, din blocuri de piatră neprelucrată dispuse vertical, în aliniamente, sau izolate. (< fr. menhir)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
menhír s. n., pl. menhíre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MENHÍR ~e n. Monument megalitic funerar sau de cult, construit dintr-un bloc înalt de piatră necioplită. /<fr. menhir
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink