-MÉNTE (Liv.) Element secund de compunere savantă, cu ajutorul căruia se formează adverbe de la adjective. [< it., sp., port. -mente, cf. lat. mens – minte].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
-MÉNTE elem. „manieră, mod”. (< it. -mente, cf. lat. mente)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
MÉNTĂ s. f. Numele mai multor plante erbacee (medicinale) din familia labiatelor, cu frunze dințate și cu flori puternic mirositoare; izmă (Mentha). ◊ Mentă creață = izmă creață. ♦ Bomboană (sau pastilă) de mentă = bomboană aromată cu esență extrasă din planta definită mai sus. [Var.: míntă s. f.] – Din sl. menta, lat. mentha, fr. menthe.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MÉNTĂ f. Plantă erbacee perenă, cu frunze pețiolate, acoperite cu peri, cu flori mici, trandafirii, și cu miros plăcut, folosită în scopuri medicinale și în calitate de condiment. [G.-D. mentei] /<sl. menta, lat. mentha, fr. menthe
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
MÉNTĂ s.f. Plantă din familia labiatelor, ale cărei frunze conțin un ulei bogat în mentol; (pop.) izmă. [Var. mintă s.f. / < lat. mentha, cf. fr. menthe].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
MÉNTĂ s. 1. v. izmă. 2. (Mentha silvestris) izmă, (reg.) voieștniță. 3. menta broaștei v. izma broaștei; mentă creață v. izmă creață.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
méntă s. f., g.-d. art. méntei
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink