MERCENÁR, -Ă, mercenari, -e s. m., adj. 1. S. m. Persoană angajată cu leafă într-o armată (străină); fig. persoană care, pentru bani sau pentru unele avantaje materiale, face orice fel de servicii. 2. Adj. Care aparține mercenarilor (1), privitor la mercenari; care se compune din mercenari. – Din fr. mercenaire, lat. mercenarius.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MERCENÁR s.m. 1. Militar angajat cu plată într-o armată străină; lefegiu. 2. (Fig.) Persoană care pentru bani, se pune în serviciul oricui, luptând pentru interese de orice natură. // adj. Care aparține mercenarilor; format din mercenari. ♦ Care acționează plătit. [Cf. fr. mercenaire, lat. mercenarius < merces – salariu].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
MERCENÁR, -Ă I. s. m. 1. militar angajat cu plată într-o armată străină. 2. (fig.) cel care, pentru bani, se pune în serviciul oricui, luptând pentru interese de orice natură. II. adj. care aparține mercenarilor; format din mercenari. (< fr. mercenaire, lat. mercenarius)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
MERCENÁR s. (IST., MIL.) (înv.) joldunar, lefegiu, simbriaș, simbriot, stipendiat. (~ în armata otomană.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
mercenár s. m., adj. m., pl. mercenári; f. sg. mercenáră, pl. mercenáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MERCENÁR ~i m. 1) Ostaș în solda unei armate străine; lefegiu. 2) fig. Persoană care prestează orice activitate în schimbul unor avantaje materiale. /<fr. mercenaire, lat. mercenarius
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink