MERÍNDE, merinde, s. f. Hrană (rece) pe care o ia cineva când pleacă la drum sau la lucru; p. gener. alimente, hrană, mâncare. – Lat. merenda.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MERÍNDE s. pl. v. aliment, hrană, mâncare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
merínde s. f., art. meríndea, g.-d. art. meríndei; pl. merínde
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MERÍNDE ~ f. pl. Hrană rece luată la lucru sau la drum. /<lat. merenda
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
meríndă (merínde), s. f. – Provizii. – Var. merinde. Megl., mr. mirinde „ora de gustare”, istr. merinde. Lat. merenda (Pușcariu 1059; Candrea-Dens., 1081; REW 5521), cf. it. merenda, prov. merendo, sp. merienda. – Der. merindare, s. f. (pînză, șervet în care se aduc proviziile); merinzar, s. m. (furnizor). Cf. megl. mirindz, mirindari „a lua o gustare; a se odihni”. – Din rom. provin rut. merendja, merendaty, pol. dialectal mierenda, mierend(z)ać (Miklosich, Wander., 10; Candrea, Elemente, 403; Berneker, II, 37), și mag. meringya (Edelspacher 19).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink