MERTÍC, mertice, s. n. 1. Măsură veche pentru cereale, egală cu circa 1-2 ocale. ♦ Cantitate de cereale sau de făină cuprinsă într-un mertic (1). 2. (Înv.) Plată în natură (sau în bani) care se lua la mori pentru măcinat; p. restr. rație, porție de mâncare. ◊ Expr. A(-și) lua (sau a da cuiva) merticul = a primi (sau a da) o bătaie. [Pl. și: merticuri] – Din magh. mérték.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MERTÍC s. v. porție, rație.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
mertíc (mertíce), s. n. – 1. Măsură de capacitate pentru solide, cu valoare variabilă, echivalînd între 1 și 7 litri. – 2. Uium. – 3. Rație, porție. Origine neclară. Pare să provină din ngr. μεριτιϰόν, ngr. μερτιϰόν „parte”, de unde a trecut în v. sb. mèrtik (sec. XIV, cf. Vasmer, Gr., 97), sb., cr., slov. mertuk, mag. mérték. Cuvîntul se explică în ngr. prin μερίδιον „parte”, μερίζω „a împărți”. Fără îndoială, se poate explica prin mag. mérték, considerat ca der. din mérni „a măsura” (Cihac, II, 515; Miklosich, Fremdw., 110; Berneker, II, 38; Gáldi, Dict., 94). Der. din ngr. merge mai bine cu sensul al treilea și cu der. mertici, vb. (a rupe în bucăți, a bucățeli).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
mertíc s. n., pl. mertíce/mertícuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MERTÍC ~e n. 1) Vas care servea drept măsură pentru cereale. 2) Unitate veche de măsură a cerealelor egală cu 2,5 kg. 3) Cantitate de cereale care încape într-un vas cu această măsură. 4) înv. Plată în bani sau în natură care se dădea la moară pentru măcinat. 5) Porție de hrană care se dă cailor sau altor animale pentru un anumit timp; tain. /<ung. mérték
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink