Dex meș

MEȘ¹, meși, s. m. Un fel de cizmulițe din piele subțire, fără toc, purtate altădată peste ciorapi (sub încălțăminte); (astăzi, reg.) papuci de pâslă. ◊ Expr. A-i da (cuiva) meșii să... = a avea curaj să..., a cuteza. A-l ține pe cineva meșii = a fi în stare, a putea. – Tc. mest.

MEȘ², meșuri, s. n. (Reg.) Fiecare dintre inelele care se formează anual în trunchiul copacilor, după care se poate recunoaște vârsta acestora.

méș, méșuri, s.n. (reg.) 1. inel anual în trunchiul unui arbore. 2. pătură, strat.

meș (méși), s. m. – 1. Un fel de încălțăminte purtată de turci în interiorul pantofilor. – 2. Papuc. – Var. meșt, mestie. Mr. mestră, pl. mești. Tc. mest (Miklosich, Türk. Elem., II, 127; Șeineanu, II, 257; Loebel 63; Berneker, II, 39; Lokotsch 1459), cf. ngr. μέστι, alb. mešt, sb., cr. mȅštva, rut. mešty, pol. meszta.

MEȘI s. m. pl. Un fel de încălțăminte fără toc, confecționată din piele subțire și purtată în trecut de bărbați, peste ciorapi. ◊ Expr. (Fam.) A nu-i da (cuiva) meșii = a nu-i conveni (cuiva); a nu avea curaj, a nu cuteza. A-l ține (pe cineva) meșii = a fi în stare, a putea. – Din tc. mest.

MEȘ ~i m. mai ales la pl. 1) înv. Încălțăminte fără toc, confecționată din piele foarte fină, purtată peste ciorapi, sub încălțămintea de stradă. 2) rar Încălțăminte de casă din pâslă. /<turc. mest

meși s. m. pl., art. méșii