Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
MINÚNE, minuni, s. f. 1. Fenomen ieșit din comun, surprinzător, atribuit forței divine sau altor forțe supranaturale. ◊ Loc. adv. Ca prin minune = dintr-o dată, pe neașteptate. 2. P. gener. Lucru, fapt, fenomen uimitor, neobișnuit, extraordinar; minunăție. ◊ Cele șapte minuni ale lumii = nume sub care sunt cunoscute șapte monumente din antichitate, impresionante prin dimensiuni și realizare tehnică. ◊ Expr. Mare minune sau minune mare, exclamație care exprimă uimire, admirație, neîncredere etc. față de cele văzute sau auzite. Mare minune să... = m-aș mira să... Minunea minunilor, formulă care exprimă o apreciere superlativă. (Fam.) A se face de minune = a se face de râs; a produce uimire. 3. Lucru cu însușiri excepțional de frumoase, care uimește, produce admirație; minunăție. ◊ Loc. adj. si adv. De minune = admirabil, minunat, extraordinar. ♦ Persoană cu calități (fizice sau morale) excepționale. – Lat. *mirio, -onis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MINÚNE s. 1. v. miracol. 2. v. frumusețe.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MINÚNE s. v. minunare, stupefiere, surprindere, uimire, uluială, uluire.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
minúne (minúni), s. f. – Miracol, minunăție. Origine îndoielnică. Se consideră der. din lat. mirāri, prin intermediul unei forme *miriōnem (Candrea-Dens., 1138; Candrea; Spitzer, BL, XIV, 48); dar această formă nu a fost confirmată de nici un alt rezultat rom. și nici un e sigur că rezultatul rom. ar fi corect. După Pușcariu 1094, din a mira, prin intermediul unei der. *mirune. Crețu 348 se gîndea la lat. mirabilia, imposibil din punct de vedere fonetic, și Koerting 6205 la *mirabilionem. Poate deverbal din *miruna, der. expresiv de la mira, ca clăti(na), ruși(na), tîmpi(na). Der. minuna, vb. (a se mira; refl., a se uimi, a fi uluit); minunat, adj. (miraculos; de mirare, grozav); minunăție, s. f. (miracol, minune).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
minúne s. f., g.-d. art. minúnii; pl. minúni
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MINÚNE ~i f. 1) Fenomen ieșit din comun; fapt supranatural; minunăție; miracol. 2) fig. Lucru cu calități extraordinare și imprevizibile care provoacă admirație; minunăție; miracol. 3) Persoană cu calități (fizice sau morale) ieșite din comun. [G.-D. minunii] /<lat. mirio, ~onis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
*oálă-minúne s. f., g.-d. art. oálei-minúne; pl. oále-minúne
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)